Cristina Neagu a primit premiul pentru cea mai bună handbalistă a anului 2018 din partea IHF

Cristina Neagu a primit premiul pentru cea mai bună handbalistă a anului 2018 din partea IHF
Publicat: 02/12/2019, 12:45

Președintele IHF Dr Hassan Moustafa și Kiyofumi Tamiaki, directorul executiv al sponsorului Molten, i-au acordat lui Neagu premiul pentru cea mai bună handbalistă din 2018 și un cec în valoare de 10.000 de euro.

Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare din 2018 încă din luna martie a acestui an, însă decernarea trofeului a avut loc la Campionatul Mondial din Japonia, unde interul stânga participă alături de România.

Astfel, Cristina Neagu a ajuns la a patra astfel de distincție în carieră, după ce a fost desemnată cea mai bună jucătoare și în anii 2010, 2015 și 2016. În 2018, românca a fost cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor, reușind 110 goluri. De asemenea, ea a obținut locul 3 în cea mai importantă competiție europeană, alături de CSM București, fiind numită și în echipa ideală a sezonului.

Anul trecut, Neagu a mai câștigat campionatul și Cupa României cu CSM București, iar la Campionatul European a ajutat România să ajungă până în semifinale. De asemenea, în urma parcursului de la turneul final, Cristina a devenit cea mai bună marcatoare din istoria EURO, ajungând la 237 de goluri.

În prezent, Cristina Neagu participă alături de România la Campionatul Mondial, care se dispută în Japonia. Tricolorele au început cu un eșec, sâmbătă, contra Spaniei, scor 16-31, însă au continuat cu o victorie, duminică, împotriva Senegalului, 29-24. În următorul meci din grupa C, marți, România va întâlni Kazahstan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Interdicție impusă PRIN LEGE în România. Toți cei cu animale trebuie să respecte: SANCȚIUNE maximă
Planuri pentru independența financiară în 15 ani. Niciodată nu e prea târziu
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vrei să pierzi din grăsime și să îți crești mușchii? Iată ce recomandă nutriționistul
×